Primăria c. Risipeni, r. Făleşti
Primăria comunei Risipeni consolidează cooperare transfrontalieră
Recent membrii echipei de implementare a proiectului ”Modernizarea infrastructurii educaționale Holboca – Risipeni și cooperarea transfrontalieră dintre România și Republica Moldova” au efectuat o vizită de lucru la Primăria comunei Holboca, județul Iași, Romania.
În cadrul vizitei au fost discutate despre stadiului de implementare a proiectului, coordonarea activităților comune și asigurarea respectării tuturor procedurilor și condițiilor stabilite în contractul de grant. Drept urmare a discuțiilor, echipele de proiect au concluzionat că activitățile planificate sunt organizate și desfasurate conform planului de acțiuni, iar etapele parcurse până în prezent sunt în deplină concordanță cu cerințele programului de finanțare.
Proiectul include Gimnaziul „Diomid Gherman” din Risipeni, alături de Școala Cristești din România, și contribuie la modernizarea infrastructurii educaționale, precum și consolidarea cooperării dintre comunitățile de pe ambele maluri ale Prutului și asigurarea îmbunătățirii accesului egal la servicii educaționale de calitate.
Primăria Comunei Risipeni adresează mulțumiri Primăriei Comunei Holboca pentru deschidere, profesionalism și colaborarea eficientă. Împreună demonstrăm că parteneriatele transfrontaliere pot genera rezultate concrete și durabile pentru comunitățile din Risipeni și Holboca.
Continuăm să muncim cu responsabilitate și dedicare pentru dezvoltarea comunei Risipeni și pentru un viitor mai bun al copiilor noștri.
Proiectul „Modernizarea infrastructurii educaționale Holboca – Risipeni și cooperarea transfrontalieră dintre România și Republica Moldova” (MIECT – ROMD00286) este implementat de Primăria comunei Holboca, județul Iași, Romania, în parteneriat cu Primăria comunei Risipeni, raionul Fălești Republica Moldova finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg NEXT România–Republica Moldova 2021–2027.
- Detalii
La mulți ani, dragi consăteni!
Dragi consăteni !
La prag de an nou, privim cu recunoștință spre tot ce am realizat împreună ca o mare familie. Crăciunul este sărbătoarea speranței, iar Anul Nou este poarta către noi oportunități.
Vă dorim ca spiritul sărbătorilor să vă găsească alături de familie, cu masa îmbelșugată și inima voioasă. Fie ca anul 2026 să fie unul al păcii și al împlinirilor pentru fiecare cetățean al comunei noastre! Să aveți un an cu ploi la timp, roadă bogată și armonie în fiecare casă.
Sărbători luminate și La mulți ani!

- Detalii
ANUNȚ !
Vă aducem la cunoștință, că în temeiul Dispoziției primarului Nr.121 din 17.12.2025, se convoacă şedinţa extraordinară a Consiliului comunal Risipeni, la data de 22.12.2025, ora 14:00, în incinta primăriei Risipeni, cu următoarea ordine de zi:
- Cu privire la aprobarea Regulilor de întreținere a animalelor, păsărilor și stupinelor pe teritoriul comunei Risipeni. Raportor – Mosoreti, primarul comunei Risipeni.
- Cu privire la corectarea selectivă a erorilor comise în procesul transmiterii în proprietate a terenurilori. Raportor – Brașoveanu, specialist în primărie Risipeni.

- Detalii
📣 ANUNȚ IMPORTANT PENTRU CETĂȚENI!
Stimați cetățeni, compania DavOptic World vă anunță că pe data de 18.12.25 la orele 11⁰⁰ în Satul Bocșa va avea loc verificarea și consultarea vederii cu aparatul computerizat (refractometru).
Beneficiile dumneavoastră:
- Verificarea vederii este gratis
- Gamă largă de ochelari;
- Livrarea gratuită a ochelarilor la comandă
- Servicii de diagnosticare a vederii
- Pentru mai multe detalii sunați 068527014
Sunteți așteptați la Punctul Medical
- Detalii
Anunț cu privire la rezultatele cererilor depuse pentru compensați
Stimați locuitori ai comunei Risipeni,
Vă aducem la cunoștință că începând cu data de 12 decembrie în cabinetul personal vor apărea rezultatele cererilor depuse pentru compensații. Plățile vor fi efectuate din 12 decembrie pe card bancar, iar din 15 decembrie la oficiul poștal.
Cu respect,
Administrația Primăriei
- Detalii
Armata Națională angajează militari prin contract la următoarele funcții
Armata Națională angajează militari prin contract la funcțiile de bucătar, conducător auto, infanterist.
Dacă deții cetățenia Republicii Moldova, ai vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani și îți dorești o carieră miitară, atunci poți depune dosarul la Centrul militar-teritorial sau Secția administrativ-militară din localitatea unde ai viză de reședință.
Noi îți oferim:
🔵 salariu lunar atractiv;
🔵 instruire gratuită în instituțiile de învățământ din domeniul milităriei, din țară și de peste hotare;
🔵 studierea gratuită a limbilor străine (engleză, germană);
🔵 posibilitatea de creștere profesională
🔵 experiență în exerciții și misiuni internaționale de menținere păcii;
🔵 asistență medicală gratuită;
🔵 apartament de serviciu sau indemnizație pentru închirierea spațiului locativ;
🔵 dreptul de a călători gratuit în transportul public local/municipal;
🔵 dreptul la rație alimentară gratuită (cel puțin o dată pe zi).
Mai multe detalii la numărul de telefon: 022252135.
Sursa : https://www.army.md
- Detalii
Pagina 4 din 12












