La data de 17 septembrie curent, comuna Risipeni a fost vizitată de reprezentanții Partenerului Lider, Primăria comunei Holboca, județul Iași, România.
Vizita a avut ca scop reunirea echipelor de pe ambele maluri ale râului Prut, pentru o evaluare comună a stadiului de implementare a proiectului ”Modernizarea infrastructurii educaționale Holboca – Risipeni și cooperarea transfrontalieră dintre România și Republica Moldova” (MIECT – ROMD00286).
În prima parte a vizitei a fost organizată o ședință de lucru în cadrul căreia au fost discutate și analizate rezultatele obținute până în prezent, activitățile aflate în desfășurare, precum și acțiunile care urmează să fie realizate până la finalizarea proiectului. Ulterior, membrii echipei proiectului au vizitat gimnaziul ”Diomid Gherman” din s. Risipeni, al cărui bloc de studii, au fost executate lucrări de reabilitare termică, precum și amenajate trotuarele, căile de acces și platoul școlii destinat pentru activitățile instituției.
Totodată în cadrul proiectului, pentru asigurarea condițiilor mai bune la desfășurarea procesului educațional, urmează să fie achiziționate și instalate în fiecare clasă table interactive, precum și dotarea cu mobilier școlar (bănci și scaune pentru elevi).
Scopul proiectului ”Modernizarea infrastructurii educaționale Holboca – Risipeni și cooperarea transfrontalieră dintre România și Republica Moldova” este îmbunătățirea accesului egal la servicii educaționale de calitate prin modernizarea infrastructurii școlare, promovând totodată incluziunea și reziliența în educație.
Proiectul „Modernizarea infrastructurii educaționale Holboca – Risipeni și cooperarea transfrontalieră dintre România și Republica Moldova” (MIECT – ROMD00286) este implementat de Primăria comunei Holboca, județul Iași, Romania, în parteneriat cu Primăria comunei Risipeni, raionul Fălești Republica Moldova finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg NEXT România–Republica Moldova 2021–2027.












